Criza provocata de noul tip de coronavirus CoVID-19 aduce cu sine modificari semnificative atat la nivel global, dar mai ales acolo unde resimtim cel mai tare efectele acesteia, la nivel personal. Metodele autoritatilor de combatere a acestei pandemii impun printre altele masuri de distantare sociala si auto izolare la domiciliu, metode necesare pentru a te putea proteja pe tine dar si pe cei din jurul tau.
Atunci cand vine vorba despre izolare sau petrecerea unui timp indelungat intr-o locatie, nimic nu poate inlocui confortul locuintei proprii. Cred ca nu exista cineva care ar alege sa-si petreaca aceasta perioada altundeva decat acasa, alaturi de familie.
Asigurarea celor necesare in aceasta perioada trebuie facuta cu mare atentie si evitate iesirile din casa ce nu sunt neaparat vitale. Inaintea aceste crize pandemice existau anumite activitati zilnice care ne scoteau din casa. Mersul la magazin dupa paine este una dintre aceste activitati.
Painea reprezinta cel mai popular aliment de baza si este aproape nelipsit de pe mesele romanilor. Mare parte dintre noi, in special din lipsa timpului, am contribuit involuntar la scaderea calitatii acestui aliment. Painea de la magazinul din colt, care costa un leu si ceva nu poate fi comparata cu o paine dospita in casa, realizata cu ingrediente 100% naturale.
Unul dintre beneficiile aceste perioade este ca mare parte dintre noi am recastigat acest element lipsa pentru a manca o paine mai gustoasa si mai sanatoasa, timpul. Este timpul ca mirosul unei paini calde sa-ti invadeze locuinta!
Super, acum ai atitudinea potrivita! Sufleca-ti manecile, umfla pieptul cu un aer pozitiv si... la treaba! Dar.. poate ca nu stii cum sa faci paine ☹. Poti urma retete traditionale pe care le poti gasi online, poti citi o carte cu retete de paine. Alternative exista, trebuie doar sa te implici.
Un alt motiv din cauza caruia esti tentat sa renunti este faptul ca implica muuulta munca si framantatul aluatului iti va lua mult timp (insa timp am stabilit ca ai destul), necesita efort fizic si nu ai garantia unui rezultat bun, asta ca sa nu mai mentionam dezastrul pe care il vei face in bucatarie, vase murdare si faina peste tot.
Dupa cum spuneam, alternative exista.. nu renunta! Meriti sa mananci o paine de casa, facuta de tine, cu care sa te poti lauda si in mediul online, prietenilor si familiei tale.
Usureaza-ti munca achizitionand o masina de facut paine. Cei mai mari retaileri se intrec in oferte in aceasta perioada datorita volumului mare de vanzari generat pe aceasta categorie de produse. Aveti aici oferta celor de la Emag, platforma online de vanzari ce detine o gama vasta de masini de facut paine.
In cazul in care vei opta pentru o reteta traditionala si vei framanta painea manual, dupa terminarea timpului de dospire, tot ce mai trebuie facut este s-o pui la cuptor, respectand timpul si nivelul focului din reteta pe care ai ales-o. Mirosul painii proaspat scoase din cuptor este incomparabil, iti va trezi amintiri si te vei simti poate din nou copilul din bucataria bunicii. Nu te vei putea abtine sa nu gusti imediat o bucata de paine cu miezul moale si pufos si crusta crocanta si aurie.
Trebuie sa stiti ca painea facuta in casa, cu ingrediente naturale trebuie consumata intr-un timp mai scurt decat cea din comert. Painea se pastreaza cel mai bine invelita intr-un stergar de bucatarie, tinuta intr-o sacosa ea va deveni gumata si isi va pierde textura. Pentru o „prezentare” profesionala si o poza de neuitat puteti utiliza un cos de paine dedicat special acesteia.
Pofta buna!