Aquaphor Modern 2 - Un Filtru de Apa Ieftin si Foarte Bun

Aquaphor Modern 2 - Un Filtru de Apa Ieftin si Foarte Bun

Aquaphor Modern 2 este un filtru de apa cu capacitate de filtrare de 4000l, capacitate care se traduce în apa de băut și uz casnic (excluzând spălatul vaselor) pentru o perioada de minim un an în cazul unei familii compusă din maxim 3 membri. 

Este un purificator care oferă mult și costă puțin. Dispune de o singura etapa de filtrare însă cele doua elemente filtrante confecționate din carbon activ de nuca de cocos, aqualen și argint fac fata cu brio chiar și celor care au pretenții ridicate când vine vorba de nivelul de purificare al apei. Garantat nu veți mai simți gustul sau mirosul specific apei "potabile" de la robinet. 

La achiziția aparatului aveți inclus si montat deja înăuntru un set de filtre. Prețul scăzut al acestui filtru de apa este dat de aspect și funcționalitate acestea fiind specifice unui aparat low-mid end. 

Trebuie sa aveți prevazut un spațiu pentru depozitarea lui dat fiind ca acesta se alimentează din bateria existenta la chiuveta. Cu ajutorul unui comutator montat în locul sitei de la pipa bateriei puteți opta pentru un flux normal de apa nefiltrata pentru spălat vasele sau puteți opta pentru trecerea acesteia prin filtru astfel obținând apa purificata. 

Comutatorul vine împreună cu aparatul și este conectat la un furtun care permite tranzitul apei către filtru. Cât despre conectivitate, nu trebuie sa va îngrijorați, aceasta este standard și se va potrivi la toate bateriile existente. Un aspect de luat în calcul este ca acest comutator va prelungi gatul pipei de la bateria existenta cu aproximativ 6 centimetri, dimensiune suficienta pentru a va încurca la spălatul unei oale mai înalte în cazul în care bateria dumneavoastră era deja destul de joasa. 

Aparatul dispune și de un calendar în partea superioara care odată setat la montare va recomanda perioada în care veți fi nevoit sa faceți schimbul de filtre în funcție de numărul de utilizatori. Din experienta noastră acest calendar este aproape inutil din cauza sensibilității acelei rotite care se poate deregla la cea mai mica atingere. 

Pozitia aparatului este recomandat sa fie în vecinătatea chiuvetei astfel încât pipa filtrului sa poată sta deasupra chiuvetei pentru eventuale picături scurse după ciclul de filtrare. Odată montat se recomanda lăsarea acestuia sa curgă în gol timp de aproximativ 10 minute, pana când acea apa închisă la culoare devine clara. Recomandam sa folosiți aparatul pentru filtrare cu un debit redus de presiune pentru o eficienta ridicata de filtrare. Per total noua ne place acest filtru și îl recomandam cu drag celor care caută un purificator de apa eficient care sa se incadreze intr-un buget redus.

Accesari: 1082
WhatsApp Messenger SVG
Facebook Messenger SVG